Povestea Ermitajului
La începutul anilor 2000, în timpul unei drumeții călare, Philippe Coupé, un belgian stabilit în România de aproximativ zece ani, se îndrăgostește de un loc unic din satul Malin. Câțiva ani mai târziu (2006), creează compania comercială “Pamantul Nostru” cu ajutorul căreia achiziționează terenul, iar mai târziu aceasta va deveni “Ermitaj Malin”.
Între 2006 și 2009, Philippe supraveghează renovarea clădirilor și construirea unei șuri. În această perioadă, se concentrează pe ecoturism, oferind în special circuite de drumeție cu măgari. Tot în acești ani descoperă permacultura, un subiect care îl entuziasmează imediat.
În 2010, Ermitajul găzduiește primul Curs Certificat de Permacultură (CCP), cu Pascal Depienne și Steve Read. Experiența este reluată și în anul următor cu un al doilea CCP.
Paralel, Philippe aprofundează practica meditației Zazen și organizează retrageri meditative. Aceste experiențe întăresc viziunea sa: dorește să transforme Ermitajul într-un loc dedicat permaculturii și bunăstării.
Totuși, boala Parkinson îl obligă să caute o nouă echipă pentru a-și continua visul. Atunci lansează un apel de ajutor în jurul său și pe Internet (anunțul este încă activ!). În septembrie 2014, Remy Pasti și Jean-Marie Coudou, care nu se cunoșteau, ajung la Ermitaj.
Jean-Marie îl cunoaște pe Philippe de mulți ani. Amândoi provenind din orașul Tournai (Belgia), au petrecut mult timp împreună și au fost chiar colegi de cameră. În 2014, Jean-Marie lucra în continuare la Școala Providenței, pe care o co-fondase. Se întâmplă că unul dintre profesori este român, iar acesta provine exact din orașul Beclean, aflat lângă Ermitaj. Lumea este mare, dar întâlnirile esențiale își găsesc mereu calea. Acest semn este suficient pentru a stârni curiozitatea lui Jean-Marie, care ajunge la Ermitaj la câteva zile după sosirea lui Remy.
După o săptămână petrecută la Ermitaj cu Jean-Marie și Philippe, Remy este convins că acesta este exact genul de loc pe care îl căuta. Jean-Marie se întoarce în Belgia cu Philippe, iar Remy preia apelul lui Philippe pentru a găsi alte persoane care să-l susțină în proiect.
Remy reunește o echipă formată din: Coline Vanlaeys, Ludo Dubrule, Pierre Dal Borgo, Laetitia Lamoline și Benoit Antoine. Urgența impusă de fosta parteneră și asociată a lui Philippe ne împinge să cumpărăm rapid părțile din societatea care deține Ermitajul și ajungem treptat în primăvara anului 2015. Acest transfer de responsabilități marchează începutul unei noi etape, pline de învățăminte (adică: multe dificultăți!).
Remy și Coline părăsesc proiectul pentru 15 luni în toamna anului 2015. Se vor întoarce când Pierre, Ben și Laeticia decid, la sfârșitul anului 2016, să urmeze alte aventuri.
În 2017, nucleul dur al echipei se formează astfel în jurul lui Ludovic, Remy și Coline. Philippe, în ciuda sănătății sale în declin, continuă să petreacă cât mai mult timp posibil la Ermitaj, deși își petrece majoritatea timpului în Belgia, în habitatul colectiv al lui Jean-Marie. Acesta din urmă continuă, de asemenea, să ne „ghideze” și este alăturat în această sarcină de Pascal Depienne.
În același an, se face un pas important cu înregistrarea clădirilor la cadastru, iar o parte din teren devine intravilan, deschizând noi perspective. Drumul care duce din sat la Ermitaj este în sfârșit pietruit în mare parte, iar noroiul nu ne-a mai lipsit niciodată!
În 2017, organizăm, de asemenea, primul curs specific de permacultură, precum și primul „clacă”, la care se adună pentru un weekend aproximativ treizeci de persoane, majoritatea români. Pe parcursul verii, primim voluntari, iar masa este în mod regulat formată din peste 10 persoane. Iarna, Coline și Remy continuă să se întoarcă în Belgia, unde Remy lucrează pentru statul federal.
În 2018, ia naștere asociația „Ermitaj Pe Vale” pentru a coordona evenimentele de la locație. Primirea voluntarilor continuă în același ritm ca în 2017. Sunt organizate patru cursuri rezidențiale, însumând 24 de zile, inclusiv un curs certificat de permacultură susținut de Graham Bell. Tot în 2018, Remy și Coline achiziționează o casă în sat. De asemenea, organizăm în Belgia o cină de susținere.
2019 este marcat de unul dintre cele mai reușite evenimente ale noastre: cursul certificat de permacultură susținut de Pascal Depienne. Cu peste 20 de participanți timp de 2 săptămâni, împingem limitele acestui loc off-grid, datorită, printre altele, primelor încercări de alternative pentru aprovizionarea cu apă. Acest CCP este urmat rapid de Convergența de Permacultură, la care îl invităm pe primarul comunei noastre; începem să vorbim suficient de bine limba română pentru a putea lua astfel de inițiative. Ca anecdotă, primarul nostru va fi foarte surprins să-l întâlnească acolo pe primarul din Buzău (municipalitate cu peste 100.000 de locuitori din sud-estul țării)!
Toamna, Tudor Petruțiu decide să încerce aventura la Ermitaj și se alătură proiectului, ca rezident și inițiator al proiectului „grădina de legume”, rămânând totodată implicat în formări.
În 2020, după numeroase demersuri administrative, incertitudinile legate de societatea comercială „Ermitaj Malin” (proprietara terenului) sunt clarificate, oferind o bază solidă pentru a asigura sustenabilitatea proiectului. Organizăm un clacă în acea vară, însă pandemia ne obligă să anulăm evenimentele planificate. Tudor, la rândul său, profită de o oportunitate de a lucra ca legumicultor în Austria și părăsește Ermitajul ca rezident.
În 2021, proiectul de formare organizează aproximativ cincisprezece zile de cursuri și 30 de zile de „tabără-șantier”. Un concept nou apare în oferta noastră: propunem o formare teoretică, iar, dacă participanții doresc, aceștia pot rămâne câteva zile suplimentare (ca voluntari) pentru a pune în practică cunoștințele dobândite în timpul cursului. Succesul nu întârzie să apară.
Cantemir Păcuraru este unul dintre participanții la cursurile noastre de primăvară. Fermecat de Ermitaj și în căutarea unui loc potrivit, se stabilește la Ermitaj în luna iunie. Cantemir urmează un doctorat în drept și este interesat de proprietățile medicinale ale ciupercilor. El fondează SRL-ul „Cultura de Ciuperci”, cu sediul tot la Ermitaj.
La începutul războiului din Ucraina, Cantemir devine reprezentantul român al rețelei GEN Europe și găzduiește refugiați la Ermitaj timp de câteva luni, în ciuda condițiilor dificile de primire. După un an și jumătate petrecut alături de noi, decide să plece de la Ermitaj pentru a se concentra pe teza sa de doctorat. Rămâne însă consilierul juridic al Ermitajului. 😉
2022 este un an cu realizări și provocări. Nu reușim să atragem suficienți participanți pentru cursurile noastre și suntem nevoiți să anulăm evenimentele planificate. Totuși, găzduim prima activitate în cadrul Corpului European de Solidaritate (fostul Serviciu European de Voluntariat), „Eco-living Camp”, care se dovedește un succes frumos. La sfârșitul verii, Philippe ne părăsește, răpus de boala Parkinson. Decidem să renunțăm la măgari. Ludovic hotărăște, de asemenea, să părăsească definitiv proiectul Ermitajului, la fel ca și Cantemir.
O rază de lumină în acest an este sosirea Cristinei Colis ca inițiatoare de proiecte. În plus, Remy și Coline se alătură Asociației Române de Permacultură.
În 2023, organizăm un singur eveniment, dar unul deosebit: primul curs certificat de permacultură în limba română, susținut de Cristina! După plecarea lui Ludo și Cantemir, celelalte proiecte ale Ermitajului (inclusiv grădina de legume) încetinesc puțin, în timp ce Remy experimentează cultivarea ciupercilor, iar Coline lucrează cu normă întreagă pentru o altă asociație.
2024 este un an excelent, cu peste 20 de zile de cursuri, 15 zile de camp-șantier și între 1 și 3 voluntari prezenți permanent de la mijlocul lunii aprilie până la mijlocul lunii august. Grădina de legume este înfloritoare, iar gradul de satisfacție al participanților atinge cote maxime. Coline și Remy profită de ocazie pentru a se forma și a extinde rețeaua de contacte. Ambii se înscriu în programul de diplomă avansată de permacultură prin rețeaua belgiană de permacultură, Permanant, și participă, de asemenea, la prima întâlnire de Permacultură Balcani, organizată în Grecia.
Și mâine?
Din punctul nostru de vedere, există două trasee posibile:
- Găsim energii noi (persoane, proiecte, investitori) și încercăm să dezvoltăm Ermitajul la întregul său potențial. Acest lucru ar presupune, însă, o investiție considerabilă, mai ales la nivel material.
- Continuăm să trăim mai mult sau mai puțin liniștiți, menținând doar ceea ce există în prezent pentru a limita degradarea în timp, organizând câteva cursuri pe timpul verii…