La Ermitaj, am stivuit multe grămezi de lemne, și în primii ani, câteva dintre ele s-au prăbușit. Toți veneam de la oraș; niciunul dintre noi nu crescuse cu încălzirea pe lemne. Apoi un bun prieten, a cărui viață s-a învârtit mereu în jurul șemineelor și sobelor, ne-a explicat principiile de bază. De atunci, fiecare grămadă pe care am făcut-o a rămas dreaptă atât timp cât a fost nevoie. Iată lecțiile învățate din zece ani de experiență în stivuirea lemnelor de foc, între fizică, bun-simț rural și o notă de meditație.
Una dintre grămezile de lemne care a ieșit destul de bine – am vrut să arate frumos și am adăugat câțiva bușteni de prun roșu ici și colo.
Configurația ideală
Dacă aveți norocul să dispuneți de spațiu, cea mai bună soluție pentru stivuirea lemnelor de foc este să construiți o structură adăpostită de ploaie, dar deschisă vântului. Împărțiți zona de depozitare în trei părți: lemne proaspăt tăiate, de folosit peste doi ani; lemne vechi de un an, pe jumătate uscate; lemne vechi de doi ani, uscate și gata de ars.
Bonus: un mic spațiu pentru așchii și lemne de aprins.
La Ermitaj, nu am găsit încă timpul, banii sau materialele pentru a construi acel șopron perfect. Poate anul viitor. Deocamdată, ne stivuim lemnele de-a lungul unui perete sau facem grămezi rotunde. Aici, vântul (și, prin urmare, ploaia) rar vin dinspre est, așa că pereții orientați spre est sunt un loc suficient de bun pentru stivuirea lemnelor de foc.
Când nu ai un adăpost pentru stivuirea lemnelor
Dacă nu aveți spațiu acoperit, puteți doborî copacul și îl puteți lăsa într-un loc însorit timp de aproximativ un an. Chiar și expuși la ploaie, buștenii încep să se usuce. După primul an, vine timpul pentru stivuire: despicați buștenii și depozitați-i sub acoperiș. Această metodă economisește spațiu acoperit, permițând totodată ca prima fază de uscare să aibă loc afară. Desigur, soluția ideală rămâne să tăiați, despicați și stivuiți imediat. Înseamnă mai puțină muncă mai târziu și o uscare mai rapidă, cu mai puține pierderi.
Cum să faci o grămadă stabilă
O grămadă care rezistă în picioare se supune unor legi simple ale gravitației. Trebuie să se sprijine mereu pe ceva — un perete, o altă grămadă sau pe ea însăși, în cazul unei grămezi rotunde sau duble.
Iată geometria esențială: niciun buștean nu este perfect regulat — fiecare are un capăt mai gros și unul mai subțire. Capătul mai subțire ar trebui să fie orientat spre perete (sau spre centru, în cazul grămezilor rotunde sau duble), cel puțin la început, pentru a ghida corect panta.
Întreaga grămadă ar trebui să aibă o ușoară înclinare spre interior, ideal aproape invizibilă, dar suficientă pentru a rezista gravitației în lunile de uscare. Păstrarea părților laterale verticale, atât la capete, cât și în față, necesită atenție. La margini, alternați direcția fiecărui strat — unul perpendicular pe perete, următorul paralel. Grămada trebuie să se încline ușor spre perete și spre centrul ei.
Stivuirea lemnelor direct pe sol: buștenii de jos se vor afunda puțin și se pot putrezi ușor, dar nu e o problemă — trebuie doar să țineți cont de asta și să înclinați ceva mai mult buștenii de bază spre interior.
Dacă solul nu este drept, așezați câțiva bușteni subțiri de-a latul pentru stabilizare.
Lăsați un mic spațiu între perete și grămadă, mai ales dacă lemnele sunt neregulate. Păstrați cele mai regulate bușteni pentru partea vizibilă și margini, așezați-i pe cei strâmbi în spate și fixați-i bine.
Zen și lemnele de foc
Stivuirea lemnelor de foc răsplătește încetineala și atenția. Poți să te grăbești, sau poți trăi momentul ca pe o formă de meditație. La Ermitaj, unele dintre cele mai bune reflecții apar în mijlocul unei grămezi — ritmul mișcării, respirația, răbdarea. Ia-ți timpul. Respiră. Fă o grămadă solidă, onestă și frumoasă. Iar când vine iarna și soba trosnește, vei ști că fiecare flacără a fost meritată.
Să-ți stivuiești lemnele cum trebuie e bine, dar și tipul de lemn contează
Singurul lemn care nu arde este cel pe care nu îl ai — dar să nu exagerăm. Chiar dacă este o resursă regenerabilă, are nevoie de timp pentru a se regenera. Doi metri cubi de salcie produc aproximativ aceeași căldură ca un metru cub de carpen. Este o chestiune de densitate. Densitatea determină energia per volum. Toate lemnele uscate conțin cam aceeași cantitate de energie pe kilogram, dar nu și pe metru cub. Diferența vine din masa reală de lemn din acel volum. Carpenul este unul dintre cei mai denși arbori de esență tare din Europa; salcia este ușoară și poroasă. Drept urmare, este nevoie de aproximativ de două ori mai mult volum de salcie pentru a produce aceeași căldură. Așadar, atunci când cumpărați lemne de foc, amintiți-vă: greutatea este un indicator mai precis decât volumul — cu condiția ca lemnul să fie la fel de uscat.
Testul „clac-clac”
La Ermitaj nu avem încă un tester de umiditate, dar probabil că nu costă mult. Între timp, ne bazăm pe simțuri: greutatea, culoarea (roșiatică pentru lemnul uscat, verzui pentru cel umed) și sunetul — buștenii uscați scot un „clac” clar când sunt loviți unul de altul.
Lemnul verde
Planificarea cu un an sau doi înainte poate economisi 20% din copaci — merită luat în calcul. Lemnul proaspăt tăiat („verde”) poate conține între 45% și 100% umiditate față de greutatea sa uscată. Când îl ardeți, o mare parte din căldură este folosită mai întâi pentru a fierbe și evapora apa, înainte ca lemnul să înceapă efectiv să vă încălzească.
Aceasta cauzează:
- o pierdere de energie de aproximativ 20–30%, în funcție de specie
- un foc mai rece și mai puțin eficient — ardeți mai mult pentru aceeași căldură, o ardere mai slabă, cu mai mult fum și tiraj mai mic,
- formarea creozotului, acea substanță neagră și lipicioasă care se depune pe hornuri și crește riscul de incendiu în coșul de fum.
Unii oameni mi-au spus că amestecă lemn verde pentru a încetini arderea. Dar cred cu adevărat că este o idee proastă. Există alte opțiuni:
- Controlează aportul de aer – folosește orificiile și clapetele sobei pentru a regla flacăra după aprindere. Odată ce focul este bine stabilit și soba s-a încins, poți reduce treptat fluxul de aer pentru a încetini arderea și a prelungi căldura.
- Alege tipul potrivit de lemn – pentru o ardere lentă și constantă, alege esențe tari precum stejarul, carpenul, fagul sau frasinul. Ele ard mai mult timp și mai uniform decât lemnele moi, cum ar fi mesteacănul.
- Adaugă un buștean mare într-un foc deja bine încins. O bucată groasă ajută la menținerea unei temperaturi stabile fără a provoca o flacără bruscă.
Păstrarea unei mici rezerve în interior
A stivui o cantitate mică de lemne de foc într-un loc uscat și temperat, departe de sobă, ajută la eliminarea umezelii de suprafață. În același timp, lemnul se preîncălzește: se aprinde mai ușor, arde mai fierbinte și mai curat. Lemnul foarte rece adus într-o cameră caldă poate provoca condens la suprafață. Dacă aduceți o rezervă pentru trei-patru zile, se va încălzi treptat și veți evita acest efect. Poate părea un detaliu minor, dar dacă afară sunt -10 °C și în casă 20 °C, diferența de 30 de grade nu este deloc neglijabilă. Da, vor fi câțiva păianjeni și insecte, dar nimic grav. Nu depozitați trei metri cubi – păstrați doar cât pentru câteva zile. Dar nu vă așteptați ca căldura din interior să usuce lemnul verde: nu va înlocui niciodată doi ani de uscare în aer liber.
Mai departe: zonele de permacultură și principiile lui Holmgren
În designul permacultural, zonele sunt spații organizate în funcție de cât de des sunt vizitate și de câtă atenție și îngrijire necesită – de la Zona 0 (casa) până la Zona 5 (natura sălbatică, lăsată aproape neatinsă). Această structură ajută la amplasarea elementelor acolo unde vor fi cele mai eficiente și ușor de gestionat. Fiecare zonă reflectă un ritm diferit de grijă și schimb de energie. Această modalitate de organizare nu ține doar de confort – scopul este reducerea energiei (umane și materiale) consumate pentru sarcinile repetitive. Când plouă, bate vântul și afară sunt două grade, sau -15 °C cu jumătate de metru de zăpadă, chiar nu vrei să mergi cinci minute cu roaba după lemne.
Lemnul uscat, gata de ars, aparține Zonei 1 – zona pe care o vizitați zilnic, sau la granița dintre Zonele 1 și 2, contribuind la delimitarea acestor spații. Lemnul care încă se usucă, mai ales dacă nu aveți încă un șopron perfect cu trei compartimente, poate fi în Zona 2/3. Mai departe, dar ușor accesibil (lângă un drum de acces), într-un loc însorit și nu prea departe de atelier. Zonele 3 și 4 sunt, în mod tradițional, locurile privilegiate pentru producția de lemn: lăstărișurile, troienele, gardurile vii, pădurile și chiar livezile extinse aparțin acestor zone. Zona 5, zona sălbatică, nu este exploatată, ci observată. Ea arată cum pădurea reciclează natural energia: copacii cad, se descompun și se întorc în sol.
Pentru a afla mai multe despre acest concept, accesați linkul de aici.
Stivuirea lemnelor si principii ale permaculturii
- Observă și interacționează – se bazează pe zece ani de observație practică, inclusiv pe prăbușirile noastre de început și pe înțelegerea factorilor locali (cum ar fi „vântul rar vine dinspre est”);
- Captează și stochează energia – lemnul de foc este, la propriu, energie solară stocată. Împărțirea stocului pe vârste și concentrarea pe o uscare corectă maximizează această stocare. Amplasarea grămezilor aproape de căi de acces sau de casă economisește, de asemenea, energie;
- Obține un randament – scopul este maximizarea căldurii utile per volum de lemn (densitate, uscăciune), minimizând în același timp pierderile și fumul;
- Nu produce deșeuri – arderea lemnului uscat reduce fumul și creozotul, deci deșeurile și poluarea. Eficiența este, prin definiție, o abordare cu pierderi reduse;
- Integrează, nu separa – metoda ia în considerare întregul sistem: lemnul, vântul, ploaia, arhitectura, solul, accesul și procesul uman.