Acest articol este inspirat dintr-o discuție la bar pe care am avut-o acum câțiva ani cu un inginer civil. Acesta nu vedea rostul de a se preocupa de ecologie, deoarece, oricum, totul ajunge să “dispară”. Îmi explica acest lucru prin conceptul de entropie. La care i-am răspuns: ok, totul se destramă, bine, dar de ce să grăbim atât de mult procesul?
Venim cu toții din praful stelelor. Această materie din care suntem făcuți, acest suflu pe care îl purtăm, toate sunt rezultatul unui proces natural vechi de miliarde de ani. Și, într-o zi, toate acestea vor dispărea. Nu este nici trist, nici dramatic: este doar realitatea universului.
Acest fenomen poartă un nume: entropia, sau tendința naturală a lucrurilor de a se dezorganiza, de a-și disipa energia. Orice sistem, fie că este o stea, un copac sau un ecosistem uman, tinde spre o formă de dezordine. Provocarea nu este să ne opunem acestui proces, ci să înțelegem cum interacționăm cu el.
Este important să precizăm că entropia nu este doar o măsură a dezordinii, ci și a dispersiei energiei. Un sistem cu entropie ridicată este un sistem în care energia este dispersată uniform și nu mai este disponibilă pentru a efectua muncă utilă. Sistemele vii, datorită capacității lor de a extrage energie din mediul înconjurător, reușesc să mențină un nivel scăzut de entropie, dar acest lucru se întâmplă mereu în detrimentul unei creșteri a entropiei universului în ansamblu.
Omul și uneltele sale accelerează dezordinea
Astăzi, umanitatea a devenit expertă în arta de a extrage energie din sistem… și de a o risipi. În încercarea de a ne face viața mai ușoară, de a produce mai mult și mai repede, am creat o mașinărie care accelerează entropia la o scară nemaivăzută.
Să luăm un exemplu simplu: combustibilii fosili. Sunt milioane de ani de energie solară concentrate într-un combustibil utilizabil. Și ce facem cu ei? Îi ardem pentru a alimenta sisteme ineficiente, adesea pentru utilizări efemere, în loc să le maximizăm valoarea. Folosim și epuizăm resurse prețioase în procese liniare: extragere, consum, deșeu. Acest model nu este doar nesustenabil; este fundamental în contradicție cu principiile naturale ale circuitelor energetice.
Utilizarea combustibililor fosili este un exemplu clar al modului în care accelerăm entropia. Prin arderea acestor combustibili, eliberăm dioxid de carbon în atmosferă, ceea ce contribuie la schimbările climatice. Schimbările climatice sunt un exemplu al modului în care creșterea entropiei poate avea consecințe dezastruoase pentru ecosisteme și societăți umane.
Închide ciclurile, încetinește fluxul
Permacultura ne învață că într-un sistem bine conceput nu există „deșeuri”. Energia, la fel ca materia, trebuie să circule, să se transforme, să fie reutilizată. În loc să ne luptăm cu entropia sau doar să o contemplăm, putem învăța să lucrăm cu ea prin încetinirea fluxurilor și închiderea ciclurilor.
Aceasta înseamnă:
- Identificarea pierderilor de energie: Avem un pârâu care este secat vara, dar torențial primăvara: putem încetini acest flux? Să direcționăm o parte din aceste ape într-un iaz și să conservăm potențialul energetic, limitând în același timp eroziunea?
- Maximizarea fiecărei resurse: Un copac nu este doar un copac. Poate fi o sursă de fructe, biomasă, căldură, substrat pentru ciuperci, adăpost, pompă de apă, gard viu, regulator de temperatură și, la sfârșitul vieții, combustibil sau compost.
- Conceperea în buclă: Crearea de sisteme în care fiecare „deșeu” devine o resursă pentru alt proces. De exemplu, utilizarea apelor gri pentru irigații sau a deșeurilor organice pentru biogaz sau hrana animalelor.
- Aceste principii ale economiei circulare și permaculturii sunt esențiale pentru a încetini creșterea entropiei. Adoptând aceste abordări, putem reduce consumul de resurse, minimiza deșeurile și crea sisteme mai reziliente.
De la plăcere la eficiență, de la individual la colectiv
Nu este doar o problemă de morală sau responsabilitate ecologică. Încetinirea ritmului, crearea de sisteme reziliente, este și o modalitate de a trăi mai bine. Repararea unui scaun vechi sau implementarea unui design în permacultură nu este un act eroic, ci un mod de a avea satisfacție reducând risipa inutilă de energie. Totuși, aceste gesturi individuale, deși valoroase, nu sunt suficiente dacă nu reconfigurăm și marile sisteme în care evoluăm.
Este crucial să recunoaștem că soluțiile individuale trebuie susținute de politici publice și acțiuni colective. Tranziția către o economie durabilă necesită schimbări la toate nivelurile, de la alegerile individuale la deciziile politice și economice.
Un rol de jucat
Entropia ne amintește că totul este impermanent, dar asta nu înseamnă că trebuie să grăbim sfârșitul. Dimpotrivă, rolul nostru este să prelungim ciclul cât mai mult posibil. Nu prin rezistență, ci prin pragmatism. Pentru că a face să dureze, într-o lume limitată, este cheia pentru a menține echilibrul și a păstra ceea ce încă avem.
Ca o flacără întreținută cu grijă, fiecare gest contează – nu pentru a „salva” planeta, ci pentru a ne alinia viețile la realitățile lumii naturale. Mai puțină risipă, mai multe cicluri. Mai puțină viteză, mai multă eficiență.
Ne vom întoarce cu toții în praful stelelor, e adevărat. Dar până atunci, putem să ne asumăm responsabilitatea. Să încercăm să înțelegem cum funcționează această lume, pentru a o concepe mai bine și pentru a face ca această călătorie să merite și să dureze cât mai mult posibil.
Asta ne-a atras mereu la metodologia designului în permacultură: principii clare, adesea reproductibile și adaptabile. Și încercăm să vi le transmitem într-un mod captivant și plin de voie bună în cadrul formărilor noastre.