În cadrul întâlnirii semestriale a rețelei belgiene de permacultură Permanant, în luna martie, Antoine Clin ne-a oferit o micro formare despre limacși. Un subiect care îl pasionează pe Antoine, având în vedere că și-a dedicat teza de doctorat acestuia. Antoine ne-a vorbit despre rolul limacșilor în natură, despre ciclurile lor de viață și despre strategiile posibile de a coexista cu ei. Vă împărtășesc câteva dintre notițele mele și vă doresc recolte bogate în grădina de legume.
Notă: notițele mele nu sunt perfecte! Scopul acestui articol nu este să explice totul despre limacși și permacultură! Nu ezitați să vă înscrieți la una dintre formările noastre pentru a afla mai multe 😉
Evoluție
Din punct de vedere evolutiv, limacșii sunt melci care și-au pierdut cochilia — sau aproape: uneori le mai rămâne o mică parte din ea. Această evoluție le permite să se ascundă în sol și, în final, să fie mai bine protejați de prădători decât ar fi cu o cochilie.
În Belgia există peste 40 de specii de limacși, iar majoritatea nu provoacă daune. Ei colonizează numeroase microclimate (pădure etc.) și sunt esențiali pentru echilibrele naturale. Cele trei criterii care definesc caracterul „dăunător” al unei specii de limacși sunt: viteza de deplasare, dimensiunea (cu cât sunt mai mari, cu atât mănâncă mai mult) și viteza de reproducere.
De ce sunt limacșii utili în permacultură?
Adesea considerați dăunători, limacșii joacă totuși un rol esențial în ecosisteme, fie în grădina de legume, fie în pădure.
Ei contribuie activ la descompunerea materiei organice. „Premestecă” materia, ceea ce crește suprafața de contact și permite ciupercilor, bacteriilor și altor organisme să finalizeze reciclarea nutrienților. Limacșii sunt omnivori: consumă plante, ciuperci, insecte, animale moarte, ba chiar… și pe semenii lor!
La nivel vegetal, limacșii acționează ca niște „curățători”: atacă cu prioritate plantele slăbite sau bolnave, limitând astfel răspândirea agenților patogeni. Acest comportament favorizează o selecție naturală a plantelor mai robuste — benefică în medii sălbatice, dar adesea problematică pentru salatele noastre firave tocmai transplantate.
Pictura facuta de Antoine Clin
Mucusul lor (bășica lăsată în urmă) ajută la formarea complexului argilo-humic, îmbunătățind structura, aerarea și porozitatea solului — inclusiv prin galeriile pe care le sapă. Complexul argilo-humic este cheia fertilității: o legătură fragilă între materia organică (humusul) și mineral (argila). E solul „îndrăgostit”, cum mi-a spus un grădinar bătrân acum câțiva ani — acel pământ grăunțos, visul oricărui grădinar (ce paradox, limacșii și visul grădinarului!).
De asemenea, ajută la propagarea ciupercilor, dintre care multe sunt benefice și esențiale pentru sănătatea solului.
În final, limacșii reprezintă o sursă importantă de hrană pentru multe forme de viață: carabi, mierle, arici, vulpi, mistreți, șopârle orb… Ei participă la menținerea unui lanț trofic echilibrat — lucru pe care ni-l dorim într-un ecosistem sănătos.
Înțelegerea ciclurilor de viață ale limacșilor pentru o grădinărit mai eficient în permacultură
Limacșii au un ciclu de viață surprinzător de rapid, ceea ce explică prezența lor persistentă în grădina de legume. Sunt hermafrodiți complet: au nevoie să fie fecundați o singură dată pentru a putea depune ouă în mod regulat (la fiecare 10 zile!!). Iar în mai puțin de 30 de zile, un limac tânăr poate ajunge la maturitate sexuală și contribui astfel la creșterea populației.
Există două mari perioade de reproducere: primăvara și toamna. Ouăle și juvenilii rezistă bine la îngheț, ceea ce le permite să supraviețuiască iernii, chiar dacă reproducerea se întrerupe în sezonul rece. Juvenilii născuți toamna pot hiberna și își pot relua ciclul odată cu primele semne de încălzire.
Pentru mine, acesta este cel mai important mesaj al acestei micro-formări: este esențial să acționăm devreme pentru a evita proliferarea limacșilor mai târziu în sezonul de grădinărit. Intervenind la momentul potrivit, putem limita impactul lor perturbând cât mai puțin echilibrul grădinii.
Soluții 100% naturale pentru a integra limacșii într-o abordare de tip „permacultură”
Întărirea prezenței prădătorilor naturali este una dintre cele mai eficiente strategii:
- Instalarea de borduri înflorite sau păstrarea zonelor cu iarbă înaltă atrage stafilinii și carabii, două insecte care se hrănesc cu ouăle și adulții limacșilor.
- Montarea de cuiburi pentru mierle sau amenajarea de adăposturi pentru arici – mari consumatori de limacși.
- Încurajarea diversității peisajului, prin micro-habitate, ascunzători pentru șopârlele orb și o varietate de plante, contribuie la reziliența naturală a grădinii.
Să fim clari: aceste soluții, deși utile, nu vor fi de obicei suficiente în cele mai multe climate.
Potrivit lui Antoine, putem deturna atenția limacșilor folosind plante „sacrificiale” precum păpădia sau pătlagina. Se pot culege câteva frunze cu 30 de minute înainte de apus și se pot așeza lângă răsadurile tinere. Limacșii le preferă și astfel putem proteja plantele mai sensibile.
Limitarea limacșilor în permacultură: metode clasice de adaptat
În permacultură, abordarea nu este de a eradica limacșii, ci de a le limita impactul fără a dezechilibra ecosistemul. Vânătoarea manuală, mai ales din februarie, când încep să iasă, rămâne una dintre cele mai eficiente metode. În doar zece zile, un limac se poate reproduce – deci o intervenție timpurie poate preveni o explozie a populației.
Se pot folosi și covorașe sau plăci din plastic alb (albul ajută la păstrarea prospețimii solului): limacșii se adăpostesc sub ele în timpul zilei, ceea ce permite o colectare ușoară. Aceste adăposturi servesc și drept refugii pentru șopârlele orb, prădători valoroși ai limacșilor.
Capcanele cu bere pot fi și ele utile la începutul sezonului, dar trebuie folosite cu măsură, deoarece pot atrage și insecte benefice. Dacă le folosești, protejează-le de ploaie și schimbă lichidul regulat.
https://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0, via Wikimedia Commons” href=”https://commons.wikimedia.org/wiki/File:SlugsKilledwithbeer.JPG”>
Limacși înecați în bere – o metodă frecvent utilizată în combaterea naturală a dăunătorilor. (Sursa: Wikimedia Commons, fotografie de Peter Mansfeld, licență CC BY-SA 3.0).
Găinile preferă limacșii mici și ouăle. Îngrădirea grădinii de legume cu un tunel pentru găini (un fel de coridor îngrădit conectat la cuibarul principal) poate fi o soluție eficientă.
Rațele (de exemplu, cele din rasa Indian Runner sau Khaki Campbell) sunt recunoscute pentru pofta lor de limacși și pot patrula prin grădină, sub supraveghere. Totuși, atenție la răsadurile fragede: aceste păsări nu mănâncă doar limacși. Antoine recomandă să le folosim doar la începutul sezonului, pentru o perioadă scurtă.
Permacultură și gestionarea limacșilor: ce e de făcut (sau nu) când metodele naturale nu mai sunt suficiente?
Fosfatul feric anhidru blochează digestia limacșilor. Acest produs acționează și ca fertilizator și este autorizat în agricultura ecologică. De asemenea, prezintă mai puține riscuri pentru animalele care nu sunt vizate direct. Totuși, nu este lipsit de pericole. Eficiența sa este dovedită – la fel și costul său. Este una dintre cele mai practice soluții pentru legumicultorii care lucrează în sistem ecologic.
Fauna nevizată și animalele de companie suferă mult mai mult în urma utilizării granulelor cu metaldehidă. Metaldehida poate, de asemenea, polua apa. Ea deshidratează foarte rapid limacșii. Agricultura ecologică nu permite utilizarea acestui produs. Este de evitat pe cât posibil.
Bacillus thuringiensis (BT) este autorizat în agricultura ecologică și acționează asupra multor larve de insecte și altor dăunători (precum gândacul de Colorado). Însă acționează și asupra unor auxiliari benefici, ceea ce poate duce la efecte secundare importante. Ca fapt divers, unele porumburi modificate genetic (OMG) au fost proiectate pentru a conține o genă similară.
Protejarea răsadurilor
Cuprul este adesea recomandat pentru a împiedica limacșii să urce pe mesele de răsaduri (sau pe pomii tineri). Însă limacșii se adaptează. Mai mulți participanți au observat că soluția funcționează o perioadă, după care devine ineficientă.
Profilele în U din Metal Stud (aluminiu folosit la montarea plăcilor de rigips) par să împiedice limacșii să urce pe mesele de răsaduri. Aceștia au dificultăți în a se contorsiona pentru a traversa aceste margini.
Concluzie
Un lucru este clar: nu este vorba despre a câștiga un război împotriva limacșilor, ci despre a învăța să trăim cu ei, stabilind totodată limite acolo unde este necesar. Permacultura ne invită să observăm, să înțelegem dinamica naturală și să intervenim cu discernământ. Din această postură, frustrarea se poate transforma în curiozitate și, uneori chiar… în admirație pentru aceste baveur(i) lente.
Așadar, înainte să scoateți foarfeca sau granulele, luați un moment să priviți grădina voastră ca pe un ecosistem în mișcare. Și amintiți-vă că în spatele fiecărei frunze roase se poate ascunde o întrebare interesantă — și, poate, o oportunitate de echilibru regăsit.
